Un român s-a întors în țară, din Spania, ca să se facă polițist. N-a rezistat nici o lună

0
160
FOTO: Facebook/Spr Diamantul
FOTO: Facebook/Spr Diamantul

Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a publicat scrisoarea unui tânăr care s-a întors din Spania, după 15 ani, ca să devină om al legii în România.

Tânărul, George Baron, din Caraș-Severin, își începe scrisoare spunând că a fost polițist 20 de zile și și-a dat demisia pentru că nu a vrută „să moară, din cauza indiferenței și incompetenței” din sistem.

„La vârsta de 18 ani am decis să fac „minunatul pas” de a mă întoarce în România. Deoarece visul meu din copilărie a fost să devin polițist, am zis că cea mai adecvată opțiune este cea de a da admitere la Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj – Napoca.

Întrucât eu nu făcusem nicio clasă în România, timp de aproximativ șase luni am fost nevoit să iau intensiv ore de gramatică, limba română și engleză, iar odată pregătit, am susținut examenul de admitere, unde am obținut 74 de puncte. Îmi amintesc că în momentul în care am văzut la avizier că punctajul meu, care reprezenta media ultimului admis, a fost obținut de mai mulți concurenți, am fost convins că n-am nicio șansă să fiu declarat admis din moment ce eu făcusem studiile în Spania, iar media mea de „BAC” era irelevantă. Asta e, mi-am zis, am picat.

Am ieșit din școală și am plecat spre casă, având 250 de km de parcurs, cu gândul că voi da un nou examen de admitere în anul următor.

A doua zi însă am avut parte de o surpriză. Am primit un telefon de la Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj – Napoca si mi s-a comunicat că s-au eliberat niște locuri şi am fost și eu admis. Bucuros de vestea primită, m-am urcat din nou în maşină şi am plecat la Cluj, pentru a mi se lua măsuri pentru uniformă.

Totul a fost bine până când am intrat în școala de agenți de poliție şi m-am lovit de bătăile de joc excesive venite din partea cadrelor, de uniforma ruptă și pantalonii cu gauri în loc de buzunare, care mi-au fost oferiți.

În prima luna în care am ajuns în Şcoala de Agenți de Poliție ni s-a cerut să intrăm în IPA obligatoriu fiind nevoiți să plătim o suma de aproximativ 60 de lei. De mai multe ori ne-au fost ceruți banii pentru a cumpăra veselă la cantină şi pentru a repara defectele complexului şcolar care pot spune cu certitudine că nici până acum nu au fost remediate.

De exemplu, în sala de sport poate să îți „pice” din „întâmplare” o bucată de tencuială în cap, deoarece o şcoală „EUROPEANĂ” prevede lucrul astă, din căte se pare. Totodată, pentru a susține tragerile în poligon am fost nevoiți să achiziționăm fiecare clasă etichete pentru a lipi țintele, adică mai 25 de lei/clasă. Ne-a fost cerută şi suma de 13 lei, pentru a susține proba sportivă de absolvire şi 5 lei pentru „Locul de parcare” al echipajului SMURD, care a supravegheat întreaga activitate, plus copierea xerox a cursurilor care a fost peste 100 lei de persoană”, spune tânărul George Baron.

Acesta are semne de întrebare cu privire la folosirea banilor pe elevii îi cotizau ca taxă de școlarizare și spune că nu are siguranța că „au mers unde trebuie” pentru că nu au primit niciodată o factură sau o chitanță.

De asemenea, mai spune că ingredientele folosite în mâncarea de la cantină erau „de cea mai penibilă calitate posibilă, în așa hal încât mai bine de jumătate dintre elevi nu mâncau la cantină”. Tânărul mai spune că nu îi acuză pe bucătari, ci vrea să scoată în evidență „faptul că din norma de hrană, care era folositā la achiziționarea produselor, probabil pentru a face economie, conducerea şcolii cumpăra cele mai proaste produse cănd vorbim de calitate”.

 „Ești o persoană agresivă și mâine – poimâine mă împuști”

George Baron mai povestește și ce a pățit în momentul în care și-a făcut un tatuaj.

„Cea mai gravă problemă a mea a apărut atunci când m-am întors din practică, timp în care mi-am făcut un tatuaj pe picior cu o semnificație personală, de suflet. Tatuajul constă într-o aripă cu diferite culori, aripa pe care, cu o săptămână înainte de a susține examenul de absolvire, în momentul în care elevii ne-am prezentat la examinarea medicală, doctorul mi-a observat-o şi l-a chemat pe domnul director al Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan”, pentru a decide ce măsură se va lua împotriva mea.

Acesta, când a văzut tatuajul mi-a spus că în niciun caz nu mai pot să susțin examenul de absolvire şi că va trebui să mi-l scot cu ședințe laser și de-abia atunci îmi va da șansa să susțin examenul, cu următoarea serie de elevi ai școlii de poliție, adică peste două luni, în noiembrie 2019.

Când m-am văzut în acea incredibilă ipostază și am realizat că toată munca și eforturile mele timp de un an, în școala de poliție, riscă să fie în zadar, am fost nevoit să apelez la domnul Marius Bărbulescu lider al Sindicatului Polițistilor „Mihai Viteazul”, pentru ai cere sprijin. Acesta a fost dispus să mă ajute din primul moment şi urmăndu-i sfaturile am redactat o adresă către conducerea Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj – Napoca, pe care am depus-o la secretariatul unității, cu număr de înregistrare.

A doua zi am fost chemat de directorul școlii, în biroul acestuia, iar în prezența dirigintelui meu, mi-a comunicat că a analizat cererea mea, nu mai e nicio problemă cu tatuajul, iar eu pot să susțin examenul de absolvire. Probabil a realizat penibilul situației în momentul în care şi-a dat seama ca nu există bază legală pentru a-mi interzice dreptul meu de a susține examenul de absolvire.

Pentru a se răzbuna pe mine și a-mi taxa îndrăzneala de a apela la liderul de sindicat, domnul director, om „ambițios”, fiind într-o ipostaza negativă, a decis sa mă trimită la o examinare psihologică, pe motiv că modul în care am scris adresa, i s-a părut a fi unul „agresiv”, iar dânsul s-a găndit „citez”: „George, tu trebuie să te examinezi psihologic, deoarece eu ție nu pot să îți dau pistol, fiindcă ești o persoană agresivă și mâine – poimâine mă împuști”.

Până la urmă nu am avut ce să fac și a trebuit să mă prezint la psihologul şcolii ca să fiu puțin „examinat” de către acesta, pentru liniștea domnului director. Mare mi-a fost mirarea atunci cănd tot de la el am aflat că pe director l-a deranjat foarte tare faptul că eu am apelat la Sindicatul „Mihai Viteazul” și nu felul în care m-am adresat în adresa pe care i-am înaintat-o, deoarece în nici un moment nu am fost agresiv.

Desigur, până la urmă era unicul lucru pe care îl mai puteau face împotriva mea, deoarece excluderea mea din examen nu era un lucru legal. Totuşi am decis să tac și să trec peste toată bătaia de joc”, mai povestește tânărul.

„Sper să ai frigiderul destul de mare acasă fiindcă ți-l vor umple cei de la conducere”

Probleme și mai importante au apărut după ce a absolvit școala de poliție și a trecut la munca de teren.

„Odată ce am terminat cu examenele și am absolvit școala, am primit o pereche de pantaloni care nu erau de talia mea şi nu intrau pe mine, o cămașă cu însemne, o pereche de pantofi și câteva geci de poliție cu care urma să mă descurc următoarele săptămâni pe teren.

Am absolvit şcoala pe 20 septembrie 2019 iar pe 1 octombrie 2019 a trebuit să mă deplasez la IPJ Prahova unde eu, împreună cu zeci de proaspeți absolvenți, a trebuit să ne căutăm cazare în Ploiești deoarece ne-au plimbat o săptămână până să știm unde am fost repartizați.

Mai concret, vreau să spun că în 5 zile am cheltuit peste 800 de lei pe cazare, mâncare și transport, deoarece demersurile au fost făcute cu calm și nepăsare, fără a se ține cont de problemele și de situația noastră de tineri şi proaspeți absolvenți.

Scârbit fiind din școală, cănd am ajuns la IPJ Prahova, unde am observat lipsurile logistice cât și multe „drepturi” care figurau doar în scris, am decis să îmi dau demisia.

Din momentul acela au început bătăile de joc şi „miştourile” din partea unor colegi cu funcții înalte. De exemplu: „Sper să ai frigiderul destul de mare acasă fiindcă ți-l vor umple cei de la conducere”.

Odata depusă demisia aveam nevoie de semnătura Inspectorului Şef, pe care l-am asteptat de mai multe ori căte 8 ore pe zi, timp în care am ajutat un coleg să facă arhivă.. măcar ca să nu pierd timpul…

Au trecut câteva ore bune şi am cerut Şefului de la Resurse Umane dacă îl poate ruga frumos pe Şeful de Inspectorat să aibă o discuție cu mine ca să îi explic personal de ce am nevoie să renunț la perioada de preaviz, iar răspunsul lui a fost că „șeful de Inspectorat nu are timp să vorbească cu oricine”, moment în care am rămas „mut” şi am evitat să mai fac comentarii. Poate dacă aș fi fost un semizeu m-ar fii băgat în seamă, dar cum sunt un simplu agent a trebuit să aștept ca să văd răspunsul la cererea de preaviz din raportul de demisie.

Văzând că se repetă același lucru zile în șir am decis să îmi amân demisia și să încerc totuși viața de pe teren, adică adevărata muncă de polițist.

A cincea zi de umblat pe la inspectorat am aflat unde am fost repartizat, adică la Secția 11 de Poliție Drajna, Postul de Poliție Ceraşu.

Odată ajuns pe teren m-am trezit într-o secție în care nu aveam căldură, toaletă şi nici apă curentă unde să ne spălăm pe mâini. Adică, dacă mergeam la un caz de înjunghiere și mă pătam cu sânge nu puteam să beneficiez de o igienă normală pe care o găsești în orice țară civilizată. Pe scurt, dacă prin absurd eram eu mai „prost” și peste 2 ore uitam că m-am pătat cu sânge și nu am avut cu ce să mă spăl și îmi rodeam unghiile mai luăm și o hepatită cadou.

Să nu mai spun că în 20 de zile nu ni s-a oferit nicio dotare, nici tomfa, nici catuşe, nici spray iritant-lacrimogen, nici pistol, etc… dar să avem în vedere că am avut apeluri „112” cu scandaluri destul de grave, cu peste 5 persoane nervoase implicate, la care eu am fost nevoit să merg cu mâinile în buzunar și coada între picioare rugându-mă să nu fie recalcitranți făptuitorii că poate îmi iau și bătaie. Deci nimeni nu a fost interesat că nu aveam echipament și dotare corespunzătoare şi pur şi simplu eram „carne de tun”.

Autospecialele cu care ne deplasam la aceste apeluri nu sunt mai presus de condițile „optime” oferite de Minister. Acestea nu sunt dotate nici măcar cu sistem de cuplare pentru centurile de siguranță din spate. Deci dacă ai „norocul” să fii al treilea funcționar cu „STATUT SPECIAL” și să fii nevoit să stai pe bancheta din spate la un apel „112” s-ar putea să primești gratuit cursuri de „zbor” din partea MAI.

Rămân cu aminterea că am purtat haina de polițist pe care am îmbracat-o cu măndrie şi anexez o poză cu mine în uniformă atunci cănd încă eram fericit, din păcate acum sunt scărbit şi nu mai pot spune lucrul acesta.

Vă mulțumesc că nu mi-ați dat altceva de ales decăt să mă întorc în țara de unde am venit. Totodată anexez nişte poze cu stadiu „singurei toalete” de la Secție căt şi cu interiorul „autoSPECIALEI”.

Deja m-am lungit prea mult, dar sincer, după 20 de zile în Poliția Română îmi este de ajuns și unicul lucru pe care îl iau cu mine este ajutorul pe care mi l-a dat Sindicatul „Mihai Viteazul” şi ajutorul pe care mi l-a oferit domnul Marius Bărbulescu, care până la capăt m-a susținut și m-a ajutat și nu m-a văzut ca pe unul care vrea să își dea demisia pur și simplu, ci ca pe o persoană căreia nu i s-au oferit drepturile legale de care trebuia să beneficieze.

Vă rog frumos pe toți să distribuiți mesajul meu, ca să ajungă cât mai departe, să ajungă poate chiar la Minister pentru a-i întreba: PÂNĂ CÂND? Până când trebuie umiliți polițiștii? Până cănd să se iese în străzi cu pieptul dezvelit şi cu centura goală pentru că „nu sunt” bani de echipament? Doresc să văd măcar pentru colegii care au rămas în „afacerea voastră” o schimbare în bine, findcă pentru mine nu va fi, pe mine de astăzi m-ați pierdut… nu am de gând să mai îmi risc viața pentru voi…”, își încheie scrisoare deschisă tânărul polițist.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here